Cantina Sfântul Nicolae - Serviciul Masa pe roți pentru bunicii comunității

Publicat de: Masa pe roți
06 decembrie 2021

Arhiepiscopia Aradului, a demarat azi, 06.12.2021 Activitatea de preparare și distribuire a hranei, respectiv a unei mese calde zilnice, pentru cele 170 de persoane vârstnice identificate în cadrul Proiectului „CANTINA SFÂNTUL NICOLAE – SERVICIUL MASA PE ROȚI PENTRU BUNICII COMUNITĂȚII”, pe care îl implementează în baza contractului de finanțare POCU/436/4/4/127757 din data de 09.04.2020.

Proiectul are o durata de 30 luni, până în 27.12.2022 și este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combatarea sărăciei, Domeniul Major de intervenit 4.4. – Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio- profesionale de formare profesională adecvate nevoilor specifice în vederea integrării socio- profesionale.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.742.882,60 lei, toată suma reprezentând asistență financiară nerambursabilă.

Obiectivul general vizat de proiectul Cantina Sfântul Nicolae - serviciul masa pe roți pentru bunicii comunității este reducerea numărului de persoane vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate din Arad, prin dezvoltarea activității cantinei Sfântul Nicolae ca centru de preparare și distribuire a hranei pentru persoane aflate în risc de sărăcie pentru a deservi 170 de vârstnici.

În acest sens s-a renovat și dotat cu echipamente performante cantina socială, s-au achiziționat 2 autoutilitare în sistem de leasing operațional și s-a înființat un serviciu mobil de distribuire a hranei de tipul masa pe roți, serviciu pentru care vom asigura funcționarea timp de 24 de luni pe perioada proiectului și cel putin 6 luni după finalizarea proiectului. Serviciile sunt adresate persoanelor de peste 65 de ani din Arad, identificați prin resurse proprii cât și cu sprijinul autorităților locale, aflate în incapacitatea de a-și asigura traiul zilnic ca urmare a deficiențelor fizice, a bolilor și a sărăciei.

Scopul nostru este ca prin implementarea acestui proiect să identificăm și alte măsuri de sprijin necesare în vederea integrării socio-economice a celor 170 de persoane vârstnice, menite să ajute comunitatea să depășească starea actuală de risc și marginalizare.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020.